Noul an 2015 vine, dupa cum noi romanii ne-am obisnuit deja, cu valuri de scumpiri. Se pare ca toate se scumpesc din nou, nu ne mai poate mira nimic. Principalele scumpiri cu care se vor confrunta romanii in acest an chiar de la inceput sunt cele la energie electrica, gaze naturale, dar si asigurari RCA si taxe locale.
Daca la electricitate, gaze naturale si taxe si impozite locale mai putem trece cu vederea oarecum, majorarea (din nou) a tarifelor RCA parca e strigatoare la cer. Pai nu au fost scumpiri si la sfarsitul anului trecut? Acum iar scumpiri?
Intr-adevar asa este, dupa cum se preconiza la sfarsitul lui 2014, politele RCA au crescut cu pana la 30% in unele cazuri. Astfel cei care sunt in cautarea unui RCA ieftin au parte de o mare dezamagire. In cel mai bun caz raman la acelasi tarif pentru asigurarea obligatorie auto, acest caz fericit insemnand inexistenta daunelor. Soferii care nu inregistreaza incidente pe perioada validitatii politei primesc la reinnoire o cotatie de bonus superioara, care creste cu cate o treapta la reinnoirea pe 6 luni, respectiv cu doua trepte la reinnoirea pentru 12 luni. Reducerea este in jur de 5%, respectiv 10%, iar tariful ar putea ramane acelasi in conditia in care acest bonus compenseaza majorarea de tarif.
In majoritatea cazurilor insa, scumpirea a fost resimtita. Ca a fost o majorare cu 10 lei la prima de polita – caz foarte fericit – sau ca a fost o dublare sau chiar o triplare a acesteia.
De ce aceste scumpiri atat de mari la pretul politelor RCA? In primul rand sunt taxati mai mult soferii tineri. Categoria de varsta 18-30 de ani este vizata aici, dupa implinirea varstei de 30 de ani in cazul unora se pot vedea chiar injumatatiri de tarife. In al doilea rand, scumpirea se datoreaza si faptului ca, din 2015, societatile si companiile de asigurari nu vor mai putea sa isi acopere daunele si pierderile suferite pe segmentul de asigurari de raspundere civila auto din veniturile obtinute din alte tipuri si categorii de asigurari. Aceasta prevedere prevazuta intr-o norma data de Autoritatea de Supraveghere Financiara a determinat asiguratorii sa majoreze tarifele.
O alta posibila explicatie ar fi si faptul ca acum ASF prin normele emise au impus de asemenea asiguratorilor ca majorarile de preturi la politele RCA sa fie anuntate din timp, putand fi facute o singura data pe an.
Oricare ar fi motivele, cert este ca s-au majorat. Scumpiri peste scumpiri, dupa cum spuneam, unde mai e satisfactia de a nu face incidente si de a primi o reducere ca bonus la incheierea urmatoarei asigurari? Poate cu noile norme emise sa se mai reglementeze situatia.