In 2010 a aparut o mica polemica atunci cand s-a aflat ca multi locuitori ai Statele Unite credeau ca presedintele lor, Barack Obama, este musulman. Indiferent daca acestia l-au votat sau nu, incurcatura era mai degraba amuzanta, tinand cont ca acesta a fost vazut band alcool, mancand porc, jurand pe o biblie crestina sau mergand la slujba intr-o biserica crestina.

Dar potrivit unui studiu, aproape 20% dintre cei chestionati credeau asta, in urma faptului ca auzisera aceste lucruri iar si iar de la competitorii acestuia, stergand din amintire imaginile pe care chiar ei le vazusera de-a lungul lunilor anterioare.

Puteti rade de ei, dar aceasta tehnica functioneaza la noi toti, mai mult sau mai putin. Nimeni nu vrea sa se gandeasca la mine ca fiind susceptibil reclamelor, progagandei sau mincinosilor. Pacat, caci asa functioneaza creierul: cand auzim un lucru destul de des, incep sa-l credem.

Efectul se numeste „iluzia adevarului” – judecam lucrurile ca fiind adevarate daca le auzim destul de des. Ne place familiaritatea si repetarea unei minciuni destul de des o face familiara, repetitia adaugand-o alaturi de celelalte informatii pe care le stim ca fiind adevarate despre lume. Fiecare agent de publicitate stie asta. Oamenii sunt animale sociale si este o parte primara in noi care spune „daca ceilalti membri ai tribului de care ma simt apropiat cred asta, trebuie sa aiba o sursa de adevar.”

Si nu, simpla dezvaluire a informatiilor corecte nu ne ajuta. Dimpotriva, cercetatorii au descoperit ca atunci cand descoperim adevarul, asta nu ne va face sa ne schimbam opinia, ci sa o sustinem si mai mult. Puteti ghici de ce: imaginea de sine triumfa. E mai important pentru noi sa continuam sa ne credem ca fiind infailibili decat sa recunoastem ca am gresit. Din acest motiv oamenii continua sa creada farse, chiar si dupa ce s-a dovedit ca nu sunt reale.